Revenirea lui Hristos
Credem din toată inima că revenirea lui Isus Hristos, aşa cum este făgăduită de multe ori în Scriptură, este foarte, foarte aproape. Făgăduinţa a venit chiar de pe buzele Domnului Însuşi: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. `(Ioan 14:1-3). Domnul nostru ne-a atras atenţia să luăm seama la semnele timpului: „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşă. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri." (Matei 24:32-47). Şi în Luca 21:28-36 sunt prezise evenimentele care vor avea loc în timpul sfârşitului, "Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie." Ziua sau ora revenirii Lui, desigur, nu pot fi cunoscute de nimeni, dar cum prorociile biblice se împlinesc sub ochii noştri, noi le privim ca pe nişte semne ale timpului de sfârşit prezise de Domnul nostru.
Apostolul Petru scrie: "…v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite…"(2Petru 1:16-21). În 2Petru 3:3,4 ni s-a spus dinainte: "Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: "Unde este făgăduinţa venirii Lui?" Dar în vers.9, el dă răspunsul: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă."
Ajunşi la acest punct, trebuie subliniat faptul că Centrul de Misiune din Krefeld nu trebuie plasat în rândul sectelor care supralicitează timpul de sfârşit. Nu există nici o predică sau broşură editată de noi care să se ocupe de bătălia de la Armaghedon sau de Ziua Judecăţii. Acest lucru l-au făcut cei ce nu şi-au făcut timp să citească învăţăturile noastre. Credem în făgăduinţa revenirii şi avem sarcina să facem cunoscut Bisericii Mireasă mesajul biblic al Mirelui, acum, înaintea venirii Lui. Partea profetică, care include toate evenimentele timpului de sfârşit aşa cum sunt prezise în prorociile apocaliptice, face parte din expunerile noastre.
Revenirea lui Isus Hristos este concomitentă cu prima înviere. Mirele ceresc Îşi va lua acasă Mireasa pământească (Matei 25:1-10, 1Tes.4:13-17, Ap.19:1-9 şi alte versete). Înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani, acestora li se adaugă martirii din timpul necazului celui mare: "Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani."(Ap.20:4-6). A doua înviere va avea loc după Împărăţia de o mie de ani a lui Hristos, atunci când toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ vor învia şi vor trece prin ultima judecată. (Ap.20:11). După aceea, Dumnezeu va face ceruri noi şi un pământ nou: "Apoi, am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră… Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis:"Iată, Eu fac toate lucrurile noi""(Ap.21:1-8).









